Dacă ai observat că pisica ta strănută, nu te alarma imediat. Nu întotdeauna strănutul la pisică este un motiv de îngrijorare. Strănutul ocazional poate fi o reacție normală la particule de praf, mirosuri intense sau alte iritanți din aer. Totuși, dacă strănutul devine frecvent sau persistent, acesta ar putea semnala o problemă de sănătate ce merită atenția ta. Pisicile pot strănuta din diverse motive, de la simple iritații la afecțiuni respiratorii sau chiar boli mai grave.
Subiecte
De ce pisica ta strănută?
Strănutul la pisici este un reflex firesc, declanșat atunci când iritanții sau corpii străini pătrund în căile respiratorii. Este modul prin care organismul pisicii elimină acești intruși pentru a proteja tractul respirator. În general, un strănut ocazional nu reprezintă un motiv de îngrijorare, însă strănutul frecvent, persistent sau însoțit de alte simptome poate semnala o problemă de sănătate care necesită atenție din partea ta și o vizită la cabinetul veterinar pentru consult.
Alergeni și iritații
Praful, mucegaiul, polenul și chiar produsele de curățenie sau nisipul parfumat din litieră pot irita mucoasa nazală a pisicii și pot fi un motiv serios din care pisica ta strănută. Chiar dacă alergiile la pisici sunt mai rare decât la oameni, iritațiile persistente pot duce la rinită cronică, o afecțiune în care strănutul și inflamația reapar destul frecvent.
Vezi și: Alergiile cutanate ale pisicilor. Cauze și Tratament.
Infecțiile fungice pot fi cauza din care pisica ta strănută
Infecțiile fungice sunt mai rare, dar pot apărea, mai ales la pisicile care trăiesc în zone cu umiditate ridicată sau care au un sistem imunitar slăbit. Cryptococcus este un exemplu de ciupercă ce poate infecta pisicile, provocând strănut, secreții nazale și dificultăți respiratorii.
Infecții bacteriene
O altă cauză din care pisica ta strănută poate fi bacteriile precum Mycoplasma, Chlamydia și Bordetella sunt prezente în mediu și pot provoca infecții respiratorii la pisici, mai ales când imunitatea acestora este compromisă. În multe cazuri, bacteriile acționează în tandem cu virusurile, agravând simptomele. Infecțiile bacteriene se manifestă adesea prin strănut persistent, tuse, respirație șuierătoare și secreții nazale.
Infecțiile virale respiratorii pot fi cauza din care pisica ta strănută
Virusurile precum herpesul felin și calicivirusul sunt printre cele mai comune cauze ale infecțiilor respiratorii superioare la pisici. Acestea se manifestă prin strănut, secreții nazale și oculare, febră, și chiar pierderea apetitului. Pisicile cu acces la exterior sau cele care interacționează frecvent cu alte animale au un risc mai mare de expunere la aceste virusuri.
Corpi străini în nasul pisicii
Pisicile pot inhala accidental mici particule, bucăți de material vegetal sau praf care se blochează în căile nazale. În general, strănutul este suficient pentru a elimina acești corpi, dar dacă aceștia rămân blocați, pisica poate avea nevoie de ajutorul unui veterinar pentru îndepărtare și pentru a debloca căile respiratorii superioare.
Afecțiuni dentare
Bolile dentare, mai ales cele care afectează molarii superiori, pot inflama sau infecta zona sinusurilor, declanșând astfel strănutul frecvent. Semne precum respirația urât mirositoare și salivarea abundentă ar putea indica o afecțiune dentară care necesită tratament.
Tumori și polipi
La pisicile mai în vârstă, tumorile sau polipii nazali pot apărea în tractul respirator superior, provocând strănut persistent, dificultăți respiratorii și secreții nazale. Aceste afecțiuni necesită intervenții medicale pentru diagnostic și tratament.
Alte simptome asociate strănutului la pisici
Chiar dacă nu trebuie să te îngrijorezi dacă pisica ta strănută de câteva ori, trebuie să o urmărești ca această manifestare să nu fie frecventă sau însoțită de alte simptome care pot indica o problemă mai serioasă. Printre semnele care pot însoți strănutul la pisică se numără:
- Secreții nazale (clare, verzi sau galbene);
- Lăcrimare excesivă sau conjunctivită;
- Respirație șuierătoare sau dificultăți de respirație;
- Febră și letargie;
- Pierderea apetitului sau scădere în greutate.
Când să mergi cu pisica la veterinar?
Dacă pisica ta strănută frecvent, iar simptomele durează mai mult de câteva zile, ar trebui să consulți un medic veterinar. Veterinarul poate face o evaluare completă, care include examinarea tractului respirator și a cavității bucale, și poate recomanda analize de sânge, rinoscopie sau imagistică (radiografie sau tomografie) pentru a identifica problema.
De asemenea, este important să consulți veterinarul dacă pisica prezintă secreții nazale persistente, strănut cu sânge, febră sau scădere bruscă în greutate, simptome care ar putea indica afecțiuni grave precum infecții cronice, tumori sau probleme dentare.
Tratamente posibile dacă pisica ta strănută
Tratamentul strănutului depinde de cauza acestuia, de aceea este recomandat să mergi cu ea la medicul veterinar pentru investigații amănunțite și pentru a pune diagnosticul corect.
Dacă pisica ta strănută din cauza infecțiilor virale și bacteriene, acestea pot necesita tratamente antivirale sau antibiotice pentru a elimina agenții patogeni. În caz de infecție bacteriană persistentă, sunt necesare antibiotice adecvate.
Pentru alergii și iritații este recomandată reducerea expunerii la posibilii iritanți și administrarea de antihistaminice. Dacă sunt recomandate de veterinar, pot fi de ajutor.
În cazul strănutul provocat de afecțiuni dentare, tratamentul dentar este esențial pentru eliminarea infecției și reducerea disconfortului.
Tumorile și polipi sunt afecțiuni care pot necesita intervenție chirurgicală sau tratamente mai avansate, în funcție de gravitatea cazului. Medicul veterinar va stabili aceste tratamente în urma unui consult amănunțit.
În unele cazuri, veterinarul poate sugera și spălături nazale pentru eliminarea secrețiilor sau corpilor străini, dar astfel de proceduri trebuie realizate de un specialist pentru a evita disconfortul și complicațiile.
Concluzie
Dacă pisica ta strănută ocazional, nu este un motiv de îngrijorare. Strănutul ocazional la pisici este un reflex natural și, de cele mai multe ori, nu ar trebui să te alarmezi. Cu toate acestea, dacă strănutul devine persistent, iar pisica ta prezintă și alte simptome, este foarte recomandat să consulți un veterinar. O evaluare medicală va ajuta la identificarea cauzei și la recomandarea unui tratament adecvat pentru sănătatea și confortul pisicii tale.