Hrană pentru PisiciIngrijirea pisicii

Cocktailuri și băuturi pentru pisici. 4 rețete delicioase.

Menține pisica hidratată cu aceste patru rețete de băuturi pentru pisici pe care le poți prepara foarte repede și ușor în casă.

Așa cum știți deja, pisicile sunt creaturi elegante, selective și uneori chiar pretențioase când vine vorba de hrană și hidratare. Hidratarea este foarte importantă pentru sănătatea lor, ajutând la buna funcționare a rinichilor, digestiei și pielii. Deși pisicile nu sunt, prin natura lor, mari consumatoare de apă, este important să le oferim alternative delicioase care să le stimuleze dorința de a bea mai multe lichide, de aceea se poate apela la cocktailuri și băuturi pentru pisici.

Băuturile speciale pentru pisici, preparate acasă, sunt o bună modalitate de a le asigura hidratarea și, totodată, de a le răsfăța cu arome pe placul lor. Fie că este vorba despre smoothie-uri, supe sau chiar mici delicii reci, aceste băuturi sunt perfecte pentru zilele călduroase de vară. Mai jos vei găsi patru rețete delicioase de cocktailuri și băuturi pentru pisici, pe care le poți prepara rapid pentru prietena ta blănoasă.

Băuturi pentru pisici. Cocktailuri și Smoothie-uri

Un dintre cele mai apreciate băuturi pentru pisici este smoothie-ul cu ton. Este o rețetă pe care o poți prepara foarte ușor în casă.

Smoothie pentru pisici cu ton

Ingrediente:

  • 1 conservă de ton fără ulei, fără condimente
  • 150 ml supă fără condimente sau apă

Instrucțiuni: Pune tonul într-un recipient în care adaugi supa sau apa și pasează totul foarte fin. Asigură-te că amestecul este bine omogenizat și serveste-l rece, dar nu foarte rece. Această băutură este bogată în proteine și va fi, cu siguranță, pe placul pisicii tale.

Smoothie pentru pisici „Chickenpolitan”

O altă băutură apreciată de pisici este smoothie-ul Chickenpolitan, recomandat în special în zilele călduroase de vară, atât pentru hidratarea pisicii cât și pentru răcorire.

Ingrediente:

  • 1 pui organic pentru supă cu oase
  • 1 morcov decojit și tocat (opțional)
  • Apă

Instrucțiuni: Fierbe puiul și morcovul într-o cratiță, timp de cel puțin două ore, până când morcovul devine moale și carnea se desprinde ușor de pe os. După ce totul s-a răcit, înlătură carnea de pe os și paseaz-o în apă, alături de morcov. Poți congela amestecul în forme pentru cuburi de gheață, oferindu-i astfel pisicii tale o gustare răcoritoare oricând dorești.

Băutură pentru pisici „Purr Colada”

Între rețele de băuturi pentru pisici, nu pot să lipsească cele pe baza de lapte. Purr Colada este o băutură pentru pisici pe bază de lapte fără lactoză, care trebuie oferită cu moderație pisicii tale.

Ingrediente:

  • 50 ml lapte fără lactoză pentru pisici
  • Puțină apă pentru diluare

Instrucțiuni: Diluarea laptelui cu apă asigură o digestie mai ușoară pentru pisică. Servește băutura ușor răcită pentru a fi mai atrăgătoare. Această rețetă simplă este un mic răsfăț dulce pentru pisica ta, dar trebuie oferită doar ocazional.

De citit și: Este recomandat laptele pentru pisică?

„Ice Bomb”. Băutură răcoritoare pentru pisici

La fel ca și Chickenpolitan, Ice Bomb este tot o băutură răcoritoare, dar care nu conține decât apă proaspătă, „împachetată” într-un balon. Este mai mult o formă de a motiva pisica să bea apă, printr-o metodă care să-i stârnească curiozitatea.

Ingrediente:

  • Apă proaspătă
  • 1 balon spălat

Instrucțiuni: Umple balonul cu apă și pune-l la congelator până devine o bilă de gheață. După congelare, îndepărtează balonul și pune gheața într-un bol mai mare. Pisica ta se va distra lingând și jucându-se cu această „bombă” răcoritoare, hidratându-se în același timp.

Desigur, în zilele călduroase de vară, dacă balonul de gheață este prea mare, te poți juca și o paparudă cu pisica.

Pe lângă aceste rețete de cocktailuri și băuturi pentru pisici, îți recomandăm și rețele de prăjituri pentru pisici, pe care le poți prepara foarte ușor în casă, mai ales dacă ești pasionată / pasionat de bucătărie: Cum să prepari biscuiți de casă pentru pisici. Trei Rețete Delicioase.

Concluzie

Hidratarea corectă este crucială pentru pisici, iar aceste băuturi pot fi soluția perfectă pentru a le încuraja să consume mai multe lichide. Pe lângă faptul că sunt delicioase, ele adaugă un plus de varietate și distracție în rutina zilnică a pisicii tale. Nu uita să adaptezi rețetele preferințelor pisici tale și să te asiguri că toate ingredientele sunt sigure pentru consumul felin. Cu aceste rețete simple de cocktailuri și băuturi pentru pisici, felina ta va fi răcorită și fericită în zilele toride de vară!

Laurentiu

Animalele ocupă un loc special în inima mea, dar pisicile au un farmec aparte căruia nu-i pot rezista. PISICILE.ro este proiectul meu de suflet, creat pentru a împărtăși experiențele personale cu toți cei care iubesc felinele. Deși nu sunt medic veterinar, articolele mele reflectă pasiunea și dragostea pentru aceste animale, fără a oferi însă perspective specializate.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button