Râia Auriculară la pisici. Cauza scărpinatului la urechi.
Atunci când pisica ta se scarpină frecvent la urechi, este aproape sigur că acolo ceva nu este bine. De cele mai multe ori, pisicile ajung să-și facă răni cu ghearele, încercând să scarpine locul din ureche care le deranjează. De cele mai multe ori, râia auriculară la pisici este cauza scărpinatului excesiv la urechi.
Din păcate, cu această problemă se confruntă mai bine de 50% dintre pisicile noastre. Cel puțin o dată în viața unei pisici, într-o ureche sau în ambele va apărea o negreală de formă zătului de cafea, dacă pisica are acces în zone din afara locuinței. Acesta este primul semn că pisica dvs. are râie auriculară. Nu trebuie să vă panicati, deoarece acest parazit nu se transmite la om. Trebuie însă să luați măsuri urgente pentru a scăpa de râia auriculară din urechea pisicii.
Subiecte
Simptome. Râia Auriculară la pisici.
Semnele că în urechea pisicii s-a instalat râia auriculară sunt foarte evidente. Pisica începe să se scarpine energic în zona urechii afectate de parazit, apar răni produse de scărpinat și cade părul în zona urechii, se poate observa un miros neplăcut al secrețiilor din ureche, apar inflamații ale canalului auricular, se acumulează o mizerie neagră sub forma de zaț de cafea și se poate observa un lichid maro la o inspecție atentă. Toate acestea, desigur, cauzează și o stare de agitație și disconfort pisicii.
Cum arată râia auriculară
Iată câteva imagini cu urechi de pisici atacate de acest parazit…
Cum previi râia auriculară la pisici
Majoritatea pisicilor care au luat acest parazit sunt cele care au acces prin gospodărie sau prin fața blocului. Este un parazit foarte contagios ce se transmite de la un animal la altul, la fel ca și puricii. Nu sunt însă scutite pisicile care stau numai în casă și care teoretic nu intră în contact cu mediul din afara locuinței. Parazitul poate fi adus de stăpân pe haine sau pe încălțăminte.
Așadar, este foarte indicat să nu lăsați pisica să vă atingă încălțămintea, chiar dacă cele mai multe pisici sunt curioase și miros încălțămintea stăpânilor. Sau a musafirilor. Pe încălțămintea dvs., pe lângă râia auriculară, puteți aduce în contact cu pisica și alți paraziți sau virusuri ce le pot pune sănătatea în pericol.
Diagnosticare și tratament pentru râie auriculară la pisici
Râia auriculară la pisici poate fi confundată de stăpâni cu otita cronică sau cu alte afecțiuni ale urechii pisicii. Pentru o diagnosticare corectă, este indicat să mergeți la un cabinet veterinar. Acolo se va stabili în urma unui examen la microscop dacă este sau nu râie auriculară. Acest mic parazit poate fi vizibil și cu o lupa pentru examinare. Există și situații când invazia masivă a parazitului este vizibilă sub forma unor puncte mici de culoare albicioasă în zona urechii.
După ce se stabilește de către medicul veterinar că este vorba despre râie auriculară, tot el va indica cel mai bun tratament. Există picături și unguente speciale care se aplică direct în urechea pisicii, însă dacă invazia este masivă și în interiorul urechii s-a produs un focar, atunci va trebui să curățați pisica cu bețișoare de urechi pe care să puneți în prealabil substanțele indicate de medic. În unele situații, medicul poate indica și picături cu antibiotice pentru combaterea parazitului. Este foarte important să urmați tratamentul întreaga perioadă indicată de medic, chiar dacă urechea pisicii pare curată și deparazitată de râie auriculară. De cele mai multe ori, tratamentul se face zi de zi, timp de câteva zile sau chiar săptămâni, până dispare de tot râia auriculară la pisici.
Nu veți avea o perioadă tocmai fericită, nici dumneavoastră și nici pisica. Sunt pisici mai energice sau agresive, iar curățarea urechilor poate fi un sport extrem pentru stăpâni. Și, la drept vorbind, cum ar fi să vă bage cineva un bețișor cu vată în ureche și să înceapă să-l răsucească înăuntru? Mai ales că urechile pisicilor sunt mult mai sensibile decât ale oamenilor. La nivelul urechii unei pisici se regăsesc foarte mulți „senzori”, care pe lângă un auz mai bun decât al nostru, le ajută la poziționarea față de pământ, simt vibrațiile produse de sunete și curentii de aer.
Ca un „știați că…?”, o pisică nu ar putea să cadă mereu în picioare fără ajutorul perișorilor din urechi. Aceștia îi „spun” în ce poziție trebuie să se afle și cât de mult să se rotească în aer pentru a ateriza în picioare.
Nu uitați… Aveți grijă de urechile pisicilor și, la primul semn suspect, vă recomandăm să mergeți imediat la un medic veterinar. Majoritatea articolelor „de pe net” (cum este și acesta) au un caracter orientativ și prezintă posibile cauze și tratamente ale unor afecțiuni. Un sfat și un tratament avizat veți primi numai într-un cabinet veterinar, cu pisica la dumneavoastră.
2 Comments