Boala parodontală la pisici (parodontoza) este o afecțiune care afectează aparatul de susținere al dinților în oasele maxilare, inclusiv parodontiul. Există două forme principale de boală parodontală: gingivita și parodontoza. Gingivita reprezintă prima etapă în apariția parodontozei și este cauzată de secrețiile acide și toxinele eliberate la nivelul plăcii bacteriene. Aceste substanțe au un efect iritant, provocând inflamație, ceea ce se numește gingivită. Atunci când inflamația evoluează într-o infecție și se extinde de la gingii la structura osoasă a dintelui și către structurile ligamentare, aceasta poate fi considerată stadiul primar al parodontozei.
De cele mai multe ori, parodontoza apare după o gingivită ignorată și netratată. Placa bacteriană se acumulează pe dinți, iritând gingia, iar ligamentul parodontal pierde colagen, având loc distrugerea osului alveolar, ceea ce slăbește prinderea dintelui.
Subiecte
Boala parodontală la pisici. Cauze, simptome și tratament.
Cauza principală a gingivitei și progresiei către parodontoză este lipsa igienei orale. Sunt însă și alți factori importanți care pot să declanseze boala parodontală la pisici.
Cauzele parandontozei la pisici
Pe lângă lipsa igienei orale, cele mai frecvente cauze care pot declansa paradontoza la pisici, sunt:
Infecțiile virale. Calcivirusul felin (FCV) și Virusul herpes felin (FHV) pot juca un rol semnificativ în declanșarea gingivitei, iar Virusul leucemiei feline (FeLV) și Virusul imunodeficienței feline (FIV) afectează sistemul imunitar al pisicii, deși nu sunt direct legate de inflamația gingivală.
Alinierea incorectă a dintilor. O poziționare anormală a dinților și aglomerarea acestora favorizează acumularea plăcii bacteriene.
Genetica. Unele pisici sunt predispuse genetic la boli dentare, iar în unele situații se poate dezvolta parodontoza chiar și în condițiile respectării stricte a igienei orale.
Resorbția dentară. Leziunile de forma cavităților în gura pisicii duc la apariția gingivitei în jurul dinților.
Bolile imune. Inflamația mucoasei cavității orale poate fi cauzată de boli imunomediene sau autoimune, reacții exagerate ale sistemului imunitar la stresorii normali precum bacteriile și toxinele acumulate în placa bacteriană.
Placa bacteriană. Ca și în cazul gingivitei, formarea plăcii bacteriene pe dinți este o cauză principală a bolii parodontale. Placa se transformă în tartru în timp și poate provoca inflamație gingivală.
Tartrul: Depunerile de tartru sunt formate din minerale care provin din saliva și se acumulează pe dinți. Tartrul poate irita gingiile și poate contribui la boala parodontală.
Infecțiile bacteriene: Bacteriile patogene care se acumulează în jurul dinților pot provoca infecții și inflamații severe ale gingiilor și ale țesuturilor de susținere.
Boala parodontală la pisici este o afecțiune comună care afectează cavitatea bucală și țesuturile de suport ale dinților, de aceea trebuie acordată o maximă atenție și consult urgent la medicul veterinar de specialitate.
Simptome ale bolii parodontale la pisici
Principalele simptome în boala parodontală la pisici sunt:
Respirație urât mirositoare (halitoza). Unul dintre primele semne ale bolii parodontale este mirosul neplăcut al respirației.
Sângerare gingivală. Gingiile pot sângera în timpul periajului dentar sau la mestecare.
Dificultăți de hrănire. Pisicile pot experimenta dificultăți în mestecare și înghițire, ducând la scăderea apetitului și a consumului alimentar.
Salivare excesivă. Salivarea abundentă poate fi un semn de disconfort oral.
Dureri la mestecare. Pisicile pot manifesta durere în timpul masticației.
Dinți mobili sau căderea dinților. În stadiile avansate, boala parodontală poate duce la pierderea dinților.
Tratamentul paradontozei. Boala parodontală la pisici.
Este foarte important și recomandat ca pisica să fie consultată la un medic veterinar pentru evaluare și planificare adecvată a tratamentului. Managementul bolii parodontale la pisici necesită o abordare atentă și continuă pentru a menține sănătatea orală a pisicii.
Tratamentul bolii parodontale la pisici variază în funcție de stadiul în care se află boala. În cazul gingivitelor fără pierdere de os, detartrajele sunt eficiente și constau în îndepărtarea plăcii bacteriene de pe dinți, inclusiv sub gingie. Aceste proceduri pot ajuta la gestionarea inflamației și la prevenirea progresiei bolii.
Dacă se constată pierderea structurilor de susținere a dintelui și procesul este ireversibil, medicul veterinar va opta pentru una dintre următoarele soluții.
Aplicarea de antibiotice sub gingie. Pentru a combate infecțiile locale și a controla extinderea bacteriilor.
Tratamente de canal. În unele cazuri, tratamentele de canal pot fi utilizate pentru a conserva dintelui afectat, eliminând în același timp infecția din interiorul acestuia.
Extractie dentară. În cazurile severe, când dinții sunt afectați iremediabil, se poate apela la extracția acestora pentru a împiedica răspândirea infecției și a preveni disconfortul.
Tratament cu antibiotice. În situații de infecții severe, administrarea de antibiotice poate fi necesară pentru combaterea bacteriilor și controlarea inflamației.
Managementul durerii. Pentru a asigura confortul animalului, se pot administra medicamente pentru gestionarea durerii asociate cu procedurile sau starea de boală.
Igienă orală la domiciliu. Proprietarii pot juca un rol esențial în prevenirea recidivelor prin adoptarea unei igiene orale regulate, inclusiv periajul dentar și utilizarea unor produse specifice menite să mențină sănătatea dentară.
Menținerea unei igiene dentare riguroase și vizitele regulate la medicul veterinar contribuie la asigurarea sănătății orale optime a animalului de companie.
