CuriozitățiIngrijirea pisicii

Perioada de călduri la pisici. Ciclu de reproducere.

Perioada de călduri la pisici, numită și estru, este etapa din ciclul sexual al pisicii femele, când aceasta este dispusă să se împerecheze și adoptă un comportament specific.

Perioadele de călduri la pisici pot să fie de primăvara devreme și până toamna târziu, dar în cazul pisicilor de casă care nu au partener pentru împerechere, căldurile pot să apară de mai multe ori într-un an.

Pentru cei care au pisici în casă, această perioadă nu este una tocmai liniștită, deoarece pisica își schimbă foarte mult comportamentul și devine vocală, dornică de atenție sporită sau este foarte neliniștită.

Cum știi când pisica este în călduri?

Atunci când vine perioada de călduri la pisici, acestea devin foarte vocale și scot unele sunete care se aseamănă uneori cu plânsul unui copil. Pisica începe să miaune mai des și mai intens față de cum o făcea de obicei și începe să se frece de obiecte, mobilă sau picioarele oamenilor. Ca o invitație pentru motani, pisica în călduri începe să ridice coada mai des, se tăvălește pe jos, își arcuiește spatele și ridică posteriorul.

Printre alte semne ale pisicilor în călduri se numără și linsul în exces al organelor genitale, urinează în locuri neobișnuite pentru a-și marca teritoriul, scade pofta de mâncare. Unele pisici refuză total orice tip de hrană în această perioadă de călduri.

Cât durează perioada de călduri la pisici?

Perioada de călduri la pisici durează în medie două-trei săptămâni, însă poate varia de la o pisică la alta. Sunt pisici la care căldurile țin o săptămână, în timp ce la altele această perioadă poate să depășească trei săptămâni.

Ciclu de călduri la pisici este împărțit în patru faze distincte, fiecare având o durată de timp medie.

Proestru. Aceasta este o perioadă de 4-7 zile în care pisica nu este receptivă la împerechere, dar poate prezenta deja unele semne de comportament tipic, precum frecarea de mobilă și obiecte, mieunat specific pisicilor în călduri.

Estru. Este o perioadă de 5-7 zile în care pisica este fertilă și este receptivă la împerechere. În această perioadă pisica prezintă cele mai intense simptome ale căldurilor, iar pentru cei care au pisici în casă aceasta este cea mai grea perioadă.

Diestru. Este o perioada de 2-7 zile în care pisica nu mai este receptivă la împerechere și simptomele căldurilor încep să dispară.

Anestru. Perioada de „liniște” dintre călduri, care poate dura de la câteva săptămâni la câteva luni.

Așadar, proestrul și estrul durează împreună între 9 și 14 zile, cu o medie de 7 zile, definind cel mai bine perioada de călduri la pisici. În această perioadă pisica începe să miaune caracteristic, chiar excesiv, devine foarte afectuoasă, se rostogolește, se freacă de obiecte, urinează mai des și în mai multe locuri (urina acestora conține feromoni și miroase mai puternic), adoptă poziția lordozată (partea posterioară ridicată, coada ridicată), semnalând receptivitatea pentru mascul.

La ce vârstă intră pisica în călduri și poate să fie gestantă?

La pisici copilăria nu durează prea mult, deși ele își mențin caracterul jucăuș până la vârste înainte. În medie, o pisică ar putea intra în călduri între 6-9 luni, dar sunt și cazuri în care ciclurile de călduri apar și între 4 și 12 luni. În general, rasele de pisici cu păr scurt încep mai devreme ciclul de călduri, în timp ce, rasele cu păr lung sau de talie mai mare, ar putea să nu intre în călduri până la vârsta de 18 luni.

Chiar dacă pisicile intră în călduri la vârste fragede, este recomandat ca pisică să fie gestantă după vârsta de 12 – 14 luni. Atunci ea este o pisică matură și poate duce sarcina la bun sfârșit.

Cum se poate preveni perioada de călduri la pisici?

Cea mai bună și sigură metodă pentru a preveni perioada de călduri la pisică și pentru ca aceasta să nu fie gestantă este sterilizarea. Prin ovariohisterectomie sunt îndepărtate chirurgical ovarele și uterul pisicii, astfel că aceasta nu poate dezvolta boli si complicații medicale.

Citește și: Sterilizarea Pisicilor și Castrarea Motanilor – Beneficii și Riscuri

Sterilizarea pisicilor femele se poate face începând cu vârsta de 6 luni, dar nu este recomandat ca aceasta să se facă dacă pisica este în perioada de călduri. Sub influența hormonilor ovarieni, peretele uterului este mult mai îngroșat și vascularizat, ceea ce poate ridica riscuri în timpul operației de sterilizare. Sângerare abundentă, infecții post-operatorii și un timp de recuperare mai mare. În plus, perioada de călduri la pisici este un stres fizic la care s-ar adăuga și stresul operației de sterilizare. Este recomandat ca sterilizarea să se facă după 8-10 zile de la ieșirea din călduri a pisicii.

Se pot administra medicamente pentru ca pisica să iasă din călduri?

Categoric, NU. Preparatele hormonale care se administrează pisicilor ca să iasă forțat din perioada de călduri vin la pachet cu o serie de riscuri pe care nu trebuie să vi le asumați. Aceste tratamente, fie că sunt sub formă de pastile sau injectabile, produc dezechilibre hormonale severe în organismul pisicii și pot contribui la apariția cancerului ovarian, a tumorilor mamare, a chisturilor ovariene și la apariția piometrului (infecție a uterului). Așadar, sterilizarea rămâne cea mai sigură metodă pentru ca pisica să nu mai intre în călduri și să fie gestantă.

Faptul că pisica trebuie să fie gestantă cel puțin odată înainte să fie sterilizată, este doar un mit.

Laurentiu

Animalele ocupă un loc special în inima mea, dar pisicile au un farmec aparte căruia nu-i pot rezista. PISICILE.ro este proiectul meu de suflet, creat pentru a împărtăși experiențele personale cu toți cei care iubesc felinele. Deși nu sunt medic veterinar, articolele mele reflectă pasiunea și dragostea pentru aceste animale, fără a oferi însă perspective specializate.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button